Piatra-Neamț

În drumul nostru spre Sighișoara știam ca vom trece și prin Piatra-Neamț, însă nu aveam nici cea mai mică dorință să ne oprim să vizităm orașul, mai ales că în dimineata aceea ploua. Totusi, ajunși în oraș si vazand semnul Telegondola, am reacționat amândoi si am zis că vrem sa vedem Piatra-Neamț de sus. Zis și făcut 🙂

Stația pentru telegondolă se află langă gara din Piatra-Neamț. Există o parcare langa gara, cred ca te costă 2 lei/oră și trebuie să introduci monede într-un tonomat.

DSC09688 piatra

Biletul la Telegondolă este pentru adulți 20 lei iar pentru copii 12 lei pentru urcare și coborare, dar consider că își merită banii. Primești tot atunci un cupon pentru un sandwich gratuit de la un fast food renumit aflat la 10 minute de telegondolă.

Din cate am aflat, sunt 22 de gondole portocalii, durata unei călătorii este de aproximativ 10 minute, distanta maxima fata de sol este de 63 metri iar lungimea traseului 1.915 metri. Stația de sosire este pe Muntele Cozla, altitudine 657 metri.

Deoarece ploua, nu aveam vizibilitatea foarte bună din gondolă, însă am putut admira orașul, Lacul Batca Doamnei și muntii din jur, respectiv Muntele Pietricia dar si Muntele Ceahlaul .

piatra 2 piatra 3

La un moment dat era ceață puternică și nu mai vedeam nimic, dar nu am fost speriați.

Există un mic geam la gondolă prin care am putut să facem poze clare. 

piatra 4 piatra 5

A meritat plimbarea cu telegondola.

piatra 6

Ce mi-a placut foarte mult la acest oras, este strategia de marketing bine pusă la punct pentru turisti. Noi am mers si ne-am luat sandwich-ul gratuit de la fast-food și acolo am primit o intrare gratis la strand si o intrare gratis la Zoo, ceea ce mi s-a parut fantastic. Daaaar, din pacate, noi aveam alte planuri si nu le-am putut folosi.

piatra 7

La iesirea din Piatra-Neamt am admirat Lacul de acumulare Batca Doamnei, este foarte frumos iar peisajul este magnific avand muntii in spate.

lac1

Draga Piatra-Neamt, promitem că vom reveni să ne bucurăm de toate obiectivele tale turistice!

Advertisements

5 comments

  1. […] din Bucovina, în drumul spre casă (Timișoara) ne-am oprit în Piatra Neamt, pe Cheile Bicazului – Lacul Roșu, în Sighișoara, Cetatea Rupea și in Brasov (unde am stat […]

  2. […] Marginea), am plecat spre Sighișoara. Pe drum am admirat peisajele și am facut popas în Piatra Neamt, la Cheile Bicazului și Lacul Roșu. Distanța de la Piatra Neamț la Cheile Bicazului este de […]

  3. […] Voronet. Spre casa (Timișoara) am plecat duminică și am ajuns marți seara. Ne-am oprit în Piatra Neamt, Cheile Bicazului și Lacul Roșu, Sovata, Sighisoara, Cetatea Rupea, Brașov, Poiana Brașov, […]

  4. […] de la Rădăuți, trecand prin Suceava, Piatra Neamț, Cheile Bicazului – Lacul Roșu, Praid am ajuns într-un sfarsit seara în […]

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Blogul Giuliei

modă-gânduri-idei -cărți

O parte din Mine

Alege sa trăiești, alege să iubești chiar dacă îți este greu....lângă tine e mereu Dumnezeu! :))))

L. Diana

"Fashion fades, only style remains the same."Coco Chanel

TeaTime with Lilly

let's have a cup of words

Andreea Cristea Travel

Calatoreste cu Andreea Cristea

SLOWAHOLIC®

A personal blog about traveling and taking time to enjoy the good, the fun and the lovely.

Insula Indoielii

Un loc pentru raţiune, argumente şi dovezi.

RĂZVAN NOVAC PHOTOGRAPHY

CĂLĂTOR, FOTOGRAF, BLOGGER

%d bloggers like this: